BarfDiet

In anul 1966 Henricson, Norberg si Olsson au revizuit si cizelat definitia displaziei de sold descriind-o ca pe un grad variabil de laxitate a articulatiei soldului care permite subluxatia, la varste timpurii, dand astfel grade diferite de stergere a cavitatii acetabulare si aplatizarea capului femural si in final, inevitabil, ducand la osteoartita.
Displazia de şold este cea mai frecventă afecţiune ortopedică non-traumatică a câinilor de talie mare (Ciobănesc de Berna, Boxer, Cane Corso, Dog de Bordeaux, Labrador,Golden Retriever, Mastino Napoletano, Maremmano Abruzzese, Ciobănesc German, Rotweiller, St. Bernard, Setter Englez, Terra Nova, Border Collie etc.).
Este caracterizată de lipsa de congruenţă între suprafeţele articulare ale capului femural şi cavităţii acetabulare, ceea ce duce inevitabil la degenerare articulară.
Boala poate fi diagnosticată radiologic la debutul său, atunci când se evidenţiază doar incongruenţa articulară şi laxitate capsulară, sau în cazul în care mecanismele patogene au stabilit deja leziuni secundare şi degenerare artritice.

Există subiecţi displazici care tolerează foarte bine durerea cronică şi nu manifestă semne clinice. Datorită faptului că procesul este lent, câinele afectat învaţă să trăiască cu disconfortul lui, îşi limitează nivelul de activitate sau transferă centrul de greutate pe membrele anterioare.
Schimbările biomecanice datorate malformaţiei acetabulului sau ligamentelor, determină o micşorare a suprafeţelor de contact. Frecarea excesivă determină eroziunea suprafeţelor articulare şi activarea mediatorilor inflamaţiei, sinovita şi osteoartrita cauzând durere cronică şi tulburări de mers la pacienţii afectaţi.

Anatomia si functia pe scurt a articulatiei soldului

Soldul este o unitate ce cuprinde structurile osoase invelite de capsula articulara si sustinute de ligament, tendoane si muschi impreuna cu vasele de sange si nervi. Suprafetele articulare largi sunt lubrefiate de lichid sinovial, acesta permitand alunecarea suprafetelor articulare fara durere. Cand activitatea atletica este crescuta, soldul normal reprezinta o cale perfecta de transfer a puterii musculare catre corp spre inainte cu maximi de precizie si viteza. Relatia foarte stransa dintre capul femoral si cavitatea acetabulara permite si schimbari rapide de directie. Miscarile normale ale soldului sunt de flexie si extensie, rotatie interna si externa, abductie si adductie.

Displazia de șold și displazia de cot sunt două dintre bolile ortopedice care afectează cel mai frecvent câinele pe parcursul întregii sale vieți. Anii de creștere (perioada cat sunt pui) sunt, de fapt, ani cruciali pentru sistemul osos al unui cățeluș, mai ales dacă aparțin unor rase mari / uriașe.
Mai mulți factori - genetici, de mediu, traumatici și nutriționali pot converge în special pe șold și cot, modificând conformația corectă și efectuând daune degenerative grave, cunoscute sub denumirea de artroză.

Ce sunt de fapt displaziile de șold și cot?
Acestea sunt cele mai frecvente boli ortopedice pe bază ereditară care afectează multe rase de câini în timpul creșterii lor. Acestea pot provoca disconfort considerabil proprietarului și o mare suferinta pentru cei afectați, limitându-le sever activitatea și compromitându-le grav calitatea vieții.

Displazia șoldului este o malformație a acestei articulații, astfel încât, în timpul creșterii, se creează un joc articular excesiv: capul femurului nu se mai potrivește perfect cu cavitatea bazinului (cavitatea acetabulului) care îl găzduiește în mod natural , se deformează și acetabulul se aplatizează.
Displazia cotului este, de asemenea, o malformație scheletică a perioadei de dezvoltare, astfel încât cele trei oase (raza, ulna și humerusul) care compun aceasta articulatie cresc într-un mod disarmonic între ele și de lungime asincronă. Rezultatul este apariția mai multor afecțiuni patologice, toate însoțite de durere, șchiopătare și de dezvoltarea a osteoartritei.

Rasele predispuse

În timpul dezvoltării lor, practic toți câinii pot suferi de displazie de șold sau de cot. Dar câinii aparținând raselor mijlocii și mari (inclusiv metisii lor), care, datorită greutății și staturii lor, suferă cel mai mult de aceste tulburări scheletice grave.
Mai jos va prezentam o listă a raselor cele mai afectate de aceste două displazii articulare, cu rata relativă de prevalență:

* Displazia de sold * Displazia de cot
- Bulldog - 73,6% - Chow-Chow - 47,3%
- Dog de Bordeaux - 55,8% - Rottweiler - 40,7%
- Mastiff napoletan - 48,3% - Terranova - 24,7%
- San Bernard - 46,9% - Bulldog American - 19,5%
- Cane corso - 40,1% - Ciobanesc German - 19,4%
- American Staffordshire Terrier - 26% - Golden Retriever - 11,4%
- American Pitbull Terrier - 23,6% - Labrador Retriever - 11,1%
- Golden Retriever - 20,0%
- Ciobanesc German - 19,1%
- Bull Terrier - 6,7%

Cauza este de natura genetica. Displaziile sunt moștenite: adică sunt transmise de la părinți la pui și nu doar câinii vizibil displazici, adică cei bolnavi, le transmit. O pot face și părinții care, în ciuda faptului că sunt aparent sănătoși, sunt de fapt purtători ai propriului ADN al unora dintre numeroasele (peste 100) gene pentru displazie, prin urmare, sunt în măsură să le transmită generațiilor viitoare.
Puii aparținând raselor expuse riscului pot fi considerați scutiți (adică "clear") de aceste două boli scheletice numai atunci când articulațiile lor sunt normale și displazia nu s-a manifestat la ambii părinți sau în toată rudenia lor.
Din acest motiv, este esențial ca, crescătorii să selecteze cu atenție subiecții destinați reproducerii, verificându-și profilul genetic și evaluând cu atenție cât mai multe rude și descendenți.

Factorii de risc
Alți factori se pot alatura predispoziției genetice, care agravează expresia bolii sau accelerează cursul acesteia.

*Alimentatia. Printre factorii de risc, un rol principal îl are nutriția. Pentru displazia șoldului, sunt legate în mod special dietele sărace, cu produse slabe din punct de vedere nutritional, proteinele care nu pot fi asimilate de organism, vitaminele sintetice și aditivii incluși în hrana industrială pentru câini.
Regimurile dietetice de acest fel determină la pui, în special rasele mari / uriașe, o creștere a greutății mult mai rapidă decât cea așteptată de standardul rasei; datorită conținutului ridicat de cereale conținute în acestea și datorită tuturor acelor substanțe stimulante pentru creştere, greutatea acumulată și cresterea fortata a articulațiilor și a oaselor, indiferentă de o dezvoltare proporțională a suporturilor musculare și ligamentare necesare, duce la aceasta.
Lipsa proteinelor nobile din hrana industriala pentru caini nu sustine dezvoltarea armonioasa a musculaturii, ce ar trebui la rândul ei sa sustina soldul.

* Atenție la calciu. In formele displaziei cotului, cel mai acuzat factor nutrițional este calciul. Dietele îmbogățite exclusiv cu acest mineral pot, de fapt, să interfereze cu transformarea și maturarea corectă a cartilajului în creștere și, in consecinta, să afecteze prelungirea oaselor cotului.
Mare atentia cu suplimentarea cu calciu, in perioada de crestere a puiului daca, cainele e hranit cu boabe, acestea deja contin o cantitate mare de calciu datorita fosforului din continutul ridicat de cereale. NU DATI CALCIU CA SI PREVENTIE. NU DATI CALCIU FARA ACORDUL MEDICULUI VETERINAR!!!!
In cazul cainilor pe barf, acestia nu au nevoie de nici o suplimentare cu calciu. Cantitatea de calciu din oasele cu carne e mai mult decat suficienta pentru o crestere armonioasa.

*Alti factori. Alți factori care pot agrava displazia sunt:
- ​​exerciții fizice exagerate, de exemplu la subiecții ce au inceput prea devreme activitatile fizice intense; activități competitive sau de muncă
- eventuale traume, la care puii sunt deosebit de expuși datorită faptului ca ei, de natura sunt foarte activi si vioi si se pot lovi cu usurinta
- posibile boli osoase concomitente.

Artroză: o consecinţă inevitabila

Displazia și osteoartrita sunt profund legate între ele. Odată cu trecerea timpului și cu mișcarea continuă, conformația modificată provoacă uzură asupra straturilor subțiri de țesătură - cartilajelor - care acoperă și protejează fețele osoase opuse ale acestor articulații. Se datorează artrozei însoțitoare displaziei, durerea pe care câinele începe să o simtă, acesta isi reduce activitatea sa fizică, șchiopateaza și prezinta dificultati de mișcare.
In șoldul sănătos, capul femurului este căptușit cu un rulment lubrifiat - cartilaj - care menține cele două oase ale rticulatiei separate, permițând o mișcare fluidă, cu un mers continuu și fără uzură.
În șoldul afectat grav de displazie, cartilajul se uzează, în unele cazuri nu mai exista, deci oasele se freaca direct unul de celalalt fără a fi lubrifiate, și ajung să se consume și sa se deformeaze. Acest lucru provoacă durere și limitarea mișcărilor, simptome care pot compromite puternic calitatea vieții câinelui, chiar la o vârstă fragedă.

Displazii: Cum să le recunoaștem?

Pot apărea primele semne ale displaziei șoldului deja la vârsta de 3-4 luni. În cele mai severe forme, adică atunci când capetele femurale sunt complet dezarticulate, semnele bolii se pot manifesta chiar mai devreme.
Simptomele sunt subtile și foarte variabile.
Cățelușul poate părea pur și simplu reticent în a se mișca, in a sari, in a urca în mașină sau pe scări, in a se juca cu alți câini sau in a se bucura la vederea noastra stand in labutele din spate.

Toate manifestările care, dacă sunt subestimate sau înțelese greșit ca atitudine de catel "leneș" și, prin urmare, nu sunt tratați devreme, ele se vor fi înrăutăți, compromitând serios calitatea vieții animalului. Din cauza artrozei care se va stabili, câinele, deși încă la o vârstă fragedă, va fi obligat să facă manevre greoaie pentru a se ridica sau pentru a se întinde la pamant. Mai mult, în încercarea de a limita durerea articulației, aceasta va muta greutatea pe membrele anterioare sau va folosi ambele membre posterioare în timp ce aleargă, cu un mers cunoscut sub numele de „sărituri de iepure”.

La fel si pentru displazia cotului, primele semne de avertizare pot apărea devreme, la vârsta de 4-5 luni, cu șchiopătare, chiar discret și ocazional, uneori însoțită de rotația externă a picioarelor și abaterea coatelor in interior. Atentie totusi, cățelușii care șchiopătează vizibil sunt doar vârful subiecților care suferă de displazie de cot.
Mulți câini se pot prezenta reticenți la mișcare, cu mers rigid, nefiresc, în pași mici: toate sunt semnele care, din păcate, ascund adesea displazia bilaterală, adică pe ambele coate.

CE RAMANE PROPRIETARULUI DE FACUT????


Un proprietar informat și conștient este un pion esențial pentru a preveni aceste displazii și pentru a controla artroza care derivă din ea.
Pentru a-i garanta cainelui o bună calitate a vieții, este bine să aplicați următoarele reguli:

1. Alegeți pui din parinti testati, sanatosi. Radiografia. Când decideți să cumpărați un cățeluș, mai ales dacă aparține unei rase predispuse la displazie, este important să apelăm la crescători serioși și de încredere, care folosesc reproducatori sanatosi, fără sa fie afectati de aceste boli.
Din acest motiv, FSA gestionează de mult timp Centrul de lectură pentru controlul oficial al displaziei de șold și cot la câine. Aceasta organizatie evaluează radiografiile dintre subiecții utilizați pentru reproducere, verifica semnele radiografice ale celor două boli ereditare și eliberează un certificat special, cu valoare oficială pe grad de displazie sau absența acesteia.

Toți câinii aparținând raselor recunoscute de F.C.I. pot fi radiografiate. Vârsta minimă necesară pentru a diagnostica displazia de sold este de 12 luni pentru toate rasele, cu excepția celor în care controlul este necesar la 15 sau 18 luni.
Această schemă de clasificare trebuie adoptată, de asemenea, pentru câinii mai in varsta decat cei prevazuti de Societățile Specializate de Rase, dar modificările artritice secundare sunt evaluate în raport cu vârsta câinelui (așa cum este cerut de Comisia științifică a F.C.I.).
Nu se recomandă supunerea femelelor la examinarea pentru controlul displaziei șoldului în timpul perioadei de estru din cauza modificărilor temporare datorate laxității articulare mai mari rezultate din starea fiziologică particulară.

Examenul radiografic se efectuează pe câine sedat farmacologic și ținut în decubit dorsal; este necesară o proiecție ventro-dorsală cu membrele extinse, menținute în adducție, paralele cu coloana vertebrală și între ele, rotite intern și posibil paralele cu masa radiografică, în perfectă simetrie și cu suprapunere a rotulei către partea centrală a troheei femurale. Simetria este evidențiată de aspectul specular pe care trebuie să-l asume găurile blocate, ramurile și aripile ileonului.
O poziționare greșită, atât din cauza lipsei de simetrie a bazinului, cât și din cauza aducției insuficiente sau excesive și / sau a rotației femuralelor, compromite posibilitatea efectuării unei citiri corecte.
Pentru a obține o poziționare adecvată, spatele câinelui trebuie să fie cuprins într-un suport special de duș cu membrele fixate pe masa cu raze X prin șireturi sau conținute manual. În cazul poziționării nesatisfăcătoare, examinarea trebuie repetată până se obține una care să respecte caracteristicile solicitate. În prezența unei situații anatomice care face imposibilă obținerea unei poziționări perfecte, două sau mai multe radiograme cu cea mai bună poziționare obținută trebuie trimise la centrul de citire.

Expunerea, dezvoltarea, fixarea, spălarea și uscarea filmului trebuie să fie de așa natură încât să asigure o radiografie bine executată tehnic și lizibilă.
Expunerea trebuie să fie de așa natură încât să se obțină o imagine care să nu fie mișcată și care să permită o penetrare suficientă a capului femural pentru a face marginea dorsală a acetabulului suprapusă peste aceasta clar vizibilă.

Dimensiunile filmului radiografic trebuie să conțină aripile ileonului și rotulele. Pentru majoritatea raselor supuse controlului este indicată dimensiunea 30x40cm.
În momentul expunerii, următoarele date trebuie să fie impresionate în emulsia filmului, prin utilizarea de benzi sau litere radiopace sau cu ștampilă foto: literă alfabetică utilă pentru a distinge partea dreaptă, de partea stângă a câinelui; data executării, numărul de înregistrare indicat pe certificatul de origine.
Radiografia trebuie trimisă către Ce.Le.Ma.Sche. împreună cu documentația pregătită de unitatea de comandă, completată cu toate părțile sale. Filmul radiografic, după lectura oficială, este păstrat timp de cel puțin 10 ani în arhivele Ce.Le.Ma.Sche.

De aceea este important ca atunci cand cumpărăm un caine, să solicitatam de la crescător o copie a acestui certificat, chiar dacă nu există niciodată certitudinea că toti puii care au părinți fără displazie sunt și ei liberi de aceasta boală.

2. Promovati diagnosticul precoce. Este bine să depuneți catelul, mai ales dacă aparține unei rase predispuse, la o vizită ortopedică de specialitate, începând cu 14-16 săptămâni pentru toate rasele și de la 16-18 săptămâni pentru cele uriașe. Dacă este necesar, e bine să fiți de acord cu medicul veterinar de încredere pentru un control radiografic.

3. Reglați sursa de alimentare. Puii cu risc trebuie să fie hrăniți cu diete adecvate, formulate în mod specific conform greutatii acestora, vârstei și tipul de viață pe care îl duc. În special, excesele trebuie evitate precum și adaosurile energetice și exagerate de minerale și vitamine. De fapt, supranutriția se dezvăluie a fi un factor de deteriorare gravă a articulațiilor în perioada de dezvoltare: atât pentru că supraponderalitatea este o povară exagerata asupra dezvoltarii articulațiilor, cât și supranutriția prin dezechilibrele metabolice, poate provoca transformarea cartilajului în os. Alimentarea cainelui cu o dieta saraca in nutrienti, sau cu nutrienti de o calitate inferioara, de asemenea, pot provoca daune la nivel de articulatii si oase.

4. Controlati exercițiul fizic. Nivelul și tipul activității fizice trebuie adaptate la starea articulațiilor câinelui în creștere.
Puii cu „risc de displazie” ar trebui să evite regimurile de antrenament sau angajamente competitive și / sau sa lucreze intens, pentru a reduce utilizarea excesivă și necontrolată a articulațiilor fragile în creștere.

5. Preveniti artroza. Prevenirea osteoartritei este cheia abordarii cu succes a subiectilor displazici. Deseori, puține săptămâni sau câteva luni de incongruență articulară poate aduce artroza la astfel de niveluri, incat succesul intervenților chirurgicale preventive este invalidat.
Pentru a ajuta puii predispuși la displazie e necesar sa se reducă riscul de osteoartrita severa; condroprotectorii sunt utili: substanțe care, dacă sunt administrate cu raționalitate, actualitate și constanța la cei cu risc, permite protejarea și întărirea cartilajului.
Procedând astfel, condroprotectorii ajută la reducerea dezvoltarii artrozei sau, dacă este deja prezentă, limiteaza deteriorarea și întârzierea apariției simptomelor evidente (durere, șchiopătare) legată de aceasta.
În orice caz, medicul veterinar de încredere va decide protocoalele precise de control pentru artroza secundară displaziei, bazată de exemplu pe o combinație controlata a condroprotectoarelor si a alimentatiei (prin urmare, greutatea animalului), o activitate fizică regulată și, dacă este necesar, o chirurgie corecția de natură preventivă.

6. Urmați întotdeauna sfaturile medicului veterinar. Odata diagnosticata boala, trebuie să urmezi scrupulos indicatiile medicului veterinar de încredere, care va regla planurile de terapie la vârstă câinelui și la severitatea artrozei.

Clasificarea FCI a displaziei de șold

Gradul A: fără semne de displazie de șold (HD 0 / HD -). Capul femurului și acetabulul sunt congruente. Marginea craniolaterală apare ascuțită și ușor rotunjită. Spațiul articular este clar și uniform. Unghiul acetabular conform Norberg este de aproximativ 105 ° sau mai mare. Mai mult, atunci când marginea craniolaterală înconjoară ușor capul femural în direcția caudală laterală, conformația articulației este definită ca „excelentă” (A1).

Gradul B: articulația șoldului aproape normală (HD 1 / HD +/-). Capul femurului și acetabulul par ușor incongruent, iar unghiul acetabular conform lui Norberg este de aproximativ 105 ° sau centrul capului femural este situat medial față de marginea acetabulară dorsală cu congruența capului femural și a acetabulului.

Gradul C: o ușoară displazie a șoldului (HD 2 / HD +). Capul femurului și acetabulul apar incongruent, unghiul acetabular conform Norberg este de aproximativ 100 ° și / sau marginea craniului lateral este aplatizată. Pot exista nereguli sau semne minore de modificări ale osteoartritei la marginea acetabulară craniană, caudală sau dorsală sau la nivelul capului și gâtului femurului.

Gradul D: displazie medie de șold (HD 3 / HD ++). Incongruență evidentă între capul femural și acetabul cu subluxație. Unghiul acetabular conform Norberg este mai mare de 90 °. Va exista o aplatizare a marginii craniolaterale și / sau semne de osteoartrita.

Gradul E: displazie severă de șold (HD 4 / HD +++). Există modificări displazice marcate la nivelul șoldurilor, cum ar fi luxația sau subluxația distinctă, un unghi acetabular Norberg mai mic de 90 °, o aplatizare evidentă a marginii acetabulare craniene și deformarea capului femural (în formă de ciupercă sau aplatizat) sau prezenta altor semne de osteoartrita.


Clasificarea FCI - IEWG a displaziei cotului

Gradul 0: nu se găsesc modificări.

Gradul 1: prezența osteofiților cu lățimea <2 mm și / sau a sclerozei subtrocleare a ulnei și / sau a incongruenței articulare <2 mm.

Gradul 2: prezența osteofiților cu o lățime de 2 până la 5 mm și / sau scleroză subtrocleară severă a ulnei și / sau incongruență articulară> 2 mm; modificări ale profilului procesului coronoid medial fără dovezi ale fragmentării sau fuziunii incomplete a procesului ulnar anconeu duc încă la gradul 2.

Gradul 3: prezența osteofitelor> 5 mm lățime; dovezile unui proces coronoid medial fragmentat sau a unei leziuni a profilului condilului humeral medial din cauza osteocondritei disecante (TOC) sau eroziunii (KL), sau a neuniunii procesului anconeu (UAP) rezultă încă în gradul 3. Câinii supuși unei intervenții chirurgicale pentru displazia cotului trebuie clasificați ca fiind de gradul 3, indiferent de gradul de alterări articulare prezente, dacă intervenția chirurgicală efectuată este demonstrabilă radiografic.