
Mierea de albine este un aliment cu o importanta valoare trofico-biologica. Sub aspectul cerintelor de sanatate, a criteriilor trofico-biologice, mierea de albine poate fi ierarhizata in urmatoarea ordine: salubru, nutritiv si placut. Toate aceste aspecte se regasesc din plin in pretentiile omului fata de calitatea compozitionala si organoleptica a mierii de albine.
Compozitia chimica a mierii de albine
1. APA in miere are valori cuprinse intre 17-18%, iar cand depaseste 20% duce la degradarea produsului. Mierea are si insusiri higroscopice notabile ( absoarbe umezeala). Daca o miere cu 17,4% apa se depoziteaza intr--un spatiu cu umiditate medie de 81% in 3-5 luni continutul de apa poate sa ajunga la 32%.
2. SUBSTANTELE DULCI ( zaharurile) sunt reprezentate in principiul de glucoza si fructoza, care variaza in produsul finit intre 70-80% la mierea din nectar si 60-70% la mierea de mana. In afara celor doua monozaharide, in mierea de albine naturala se gaseste intr-un procent relativ mic si zaharoza. Zaharoza la randul ei este foarte solubila in apa si reprezinta ramasitele neinvertite din procesul de formare al mierii, ea intrand in mod normal in compozitia nectarului.
3. SUBSTANTELE AZOTOASE. In miere se gasesc cantitati mici de proteine, sub 1% ( globuline, peptone si majoritatea aminocizilor). Mierea de flori contine substante proteice in cantitati de 0,2-0,3%, iar cea de mana intre 0,3-0,6%. Depasirea acestor valori suspecteaza produsul de falsificare prin adaus de produse bogate in azot, ca de pilda: gelatina, faina de cereale sau melasa.
4. ENZIMELE sunt bine reprezentate si diferentiate in functie de originea mierii. In mierea de flori, enzimele au origine vegetala, provenind din nectar dar si animala din saliva albinelor cu care aceste amesteca nectarul in procesul de elaborare al mierii. Una dintre enzimele importante din mierea de albine este invertaza al carui rol in invertirea zaharozei este bine cunoscut. Dozarea invertazei se face in mod indirect prin determinarea zaharozei. Starea de integritate a mierii se mai apreciaza si prin intermediul unel alte enzime, amilaza, numita impropriu si distaza.
5. CATALAZA poate constitui un indice de apreciere a mierii, dar aceasta enzima este mult mai sensibila fata de temperaturile inalte in comparatie cu amilaza si invertaza.
6. SARURILE MINERALE. In mierea de flori acestea pot sa ajunga pana la 0,35%, iar la mierea de mana pana la 0,85%. Cele mai importante elemente minerale semnalate in mierea de albine sunt sunt: Na, Ka, Ca, Mg, Cu, Al, Mn, Fe, P, Cl, S, Si. Pe langa acestea, analizele spectrale au mai indentificat Be, Va, Zr, Ti, Ni, Zn, Pg, Ag. Majoritatea autorilor sustin ca mierea inchisa la culoare ar fi mai bogata in substante minerale. De pilda, mierea deschisa la culoare contine de 4 ori mai putin fier, mierea de toamna concentreaza mai mult fier ( 1,05-1,45) decat mierea de primavara.
Atat mierea de flori cat si cea de mana concentreaza cantitati importante de calciu. De asemenea, mierea polifora este mai bogata in microelemente, mierea de mana este mai saraca in diversitate dar este mai bogata in unele din ele. Depasirea limitelor superioare la sarurile minerale poate incrimina impurificarea produsului cu pulberi sau introducerea de substante straine, cazul substantelor neutralizante. Contactul prelungit al mierii cu suprafete metalice bogate in Cu, Fe, Sn, Zn poate imbogati peste limite mierea in aceste metale.
7. VITAMINELE mai semnificatve ca prezenta sunt: B1, B2, B6, C, K, PP (B3), H iar in cantitati mai mici vitaminele E, A, B12 si acidul folic. Cantitatea de polen din miere pare sa influenteze cantitatea de vitamine.
8. ACIZI ORGANICI sunt prezenti in cantitati mici, mai importanti putand fi enumerati: acidul malic, citric, lactic, oxalic, succinic, acetic, toti sub forma de saruri. Sursa lor este diferita, o parte provin din nectar, din mana sau din glandele albinelor. Aciditatea produsului variaza in functie de sortiment, ca si de durata de conservare a acestuia. Cu cat mierea se invecheste sau incepe sa se altereze, cu atat aciditatea creste. Incalzirea puternica duce la descompunerea fructozei, cu formare de acid formic si levulinic, situatie ce duce la cresterea aciditatii produsului si pe aceasta cale.
Doza: Se poate adauga la masa o lingurita din cand in cand ( maxim 3 ori pe saptamana pentru cainii super activi, pentru cainii sedentari o lingurita e suficienta). Pentru cainii de talie mica 1/2 lingurita la masa.
Mai poate fi utilizata extern pentru rani ( bun dezinfectant si hidratant) simpla sau combinat cu turmericul formand un antibiotic natural , folosit pentru diferite afectiuni.

