Parvoviroza canina, denumita și Gastroenterita virala a câinelui, este o boala infectocontagioasa, ce afectează cainele, caracterizata clinic prin gastroenterita, tulburări generale mai mult sau mai puțin exprimate, leucopenie (scăderea globulelor albe din sange), prin inflamații și necroze la nivelul intestinului subțire și prin miocardita la animalele tinere.
Boala a fost semnalata prima data în SUA, în anul 1976, apoi s-a extins aproape concomitent în Australia, în numeroase tari din Europa (inclusiv în tara noastră), în Noua Zeelanda, in Asia și Africa de Sud. Agentul etiologic este Canine parvovirus-2 (CPV-2) cu variantele COV-2 a și CPV-2 b. Rezistenta virusului în mediu este foarte mare, mai ales când este înglobat în materiile fecale, în care își păstrează infectivitatea mai mulți ani. El este extrem de rezistent la ph și schimbarea temperaturii, supraviețuind 15 minute la 80 grade C, 1 h la 60 grade C, 24 h la 56 de grade, 2 săptămâni la 37 grade, 3 luni la 20 de grade și peste 6 luni la 4 grade C. Substanțele dezinfectante (soda caustica, formolul, hipoclorit de sodiu), în concentrații uzuale, îl distrug cu ușurință.
Epidemiologie. În mod natural sunt receptive numai animalele din familia Canidae, cei mai sensibili fiind cățeii între a 6-a și a 10-a săptămâna de viata., coincizand cu momentul epuizării anticorpilor maternali. Receptivitatea este cu atât mai precoce cu cât mama avea în momentul parturitiei un titru scăzut de anticorpi specifici.
După vârsta de 4 luni boala este mai rar întâlnită.
Sursele de infecție sunt reprezentate în principal de animalele bolnave, care elimina virusul prin saliva, alimente vomitate, fecale (1g de fecale poate conține un miliard de particule virale după 50-60 de zile de la infecție), urina precum și de toate elementele mediului inconjurator data fiind rezistenta mare a virusului. Căile de pătrundere a virusului în organism par sa fie mucoasa bucala și pituitara (mucoasa nazala). Mecanismul de producere și evoluție a bolii este încă insuficient cunoscuta. Se considera ca virusul se replica inițial în amigdale, dupa care se disemineaza pe cale sanguina și se replica mai ales la nivelul intestinului, limfoidului, măduvei osoase si miocard. Virusul poate ajunge la nivelul intestinului și direct, prin ingerare, dar într-o proporție mai mica. Afectarea enterocitului nu permite reinoirea celulelor intestinale, vilozitatile dispar, absorbția nu se mai realizează și se instalează diareea. Procesele inflamatorii locale se pot complica prin interventia germenilor de infecție secundara agravandu-se. Anticorpii specifici apar chiar de la debutul simptomelor iar animalele vindecate se imunizeaza pe o perioada de 2 ani. Perioada de incubație este de 4-7 zile, în forma enteric și mai lunga in forma miocardica. * Forma enterica debuteaza cu vomitare, asociata cu abatere și anorexie. La început vomitatul este alimentar apoi devine alb-sticlos, după care animalele prezintă vomituritie.
Numarul vomitarilor variază de la câteva, la peste 10 in decurs de 24 h. Diareea survine după 6-24 h de la debutul bolii sau mai târziu, uneori ea poate lipsi, fecalele sunt lichide, de culoare galben--cenușie, cu urma de sânge sau complet de sânge.
Temperatura corporala de regula, se ridica ușor (39- 39,5 grade C) uneori putând atinge 40-41 grade C, in special la căței.
Examenul sângelui releva o scădere a globulelor albe din sânge.
Datorita vomitarilor și diarrei animalele se deshidratează, iau poziția de întindere pe lateral, sunt epuizate, iar moartea survine la 48-72 de ore de la debut.
La animalele adulte boala evolueaza benign, semnele de gastroenterita sunt puțin brutale, uneori acestea pot trece neobservate urmate de vindecare. La cățeii, mai ales la cei de 4-8 săptămâni, a fost citata forma cardiaca, exprimata printr-o stare de slăbiciune ce apare brusc, prin tulburări de respiratie, încercări de vomă. Moartea survine subit datorita insuficientei cardiace. Tulburările asemănătoare pot apare și după 3-7 săptămâni de evoluție a formei de gastroenterita sau chiar după dispariția semnelor respective.Prognosticul este grav în formele supraacute și la animalele tinere și, de regula, favorabil în formele benigne.
Tratament. Scopurile principale ale tratamentului în cazul enterite cu CPV includ restabilirea echilibrului hidro-electrolitic și metabolic privind prevenirea infecțiilor bacteriene secunde. Combaterea vomei cu apa cloroformata si antivomitive; combaterea diareei cu ajutorul preparatului antidiareic, cărbunelui medicinal și al carbonatului. Pentru stimularea mijloacelor de apărare a organismului se face uz de vitamine C, A, B, polidin, glucoza.
Pentru prevenirea infecțiilor se poate recurgea sulfamide, antibiotice, administrate oral.
Până la dispariția vomei nu se va administra hrana; după dispariția ei se va începe cu mici cantități de apa, iar dacă vomă nu se mai prezintă, se începe prin a se administra o hrana cât mai ușor digerabila (carne fiarta în bucăți mici).
Vaccinare. Se pot folosi vaccinuri innactivate sau atenuate, preparate special pentru câine. În programul de vaccinare se va tine seama de faptul ca exista la căței o perioada critica când organismul deja sensibil la infecția cu virusul sălbatic poseda un nivel corespunzător în anticorpi reziduali (de origine materna) capabili sa neutralizeze virusul vaccinal introdus pe cale generala (cățelul nu poate fi vaccinat eficient). Perioada critica poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni, în funcție de tipul de vaccin și titrul sau.
La noi se prepara vaccinul:
- inactivat cu formol ( Parvoromvacol)
- viu, liofilizat ( Parvoromvac)
- monovalente cu suspensie de parvovirus canin, tulpina CPV- N- 88
- Nobivac Parvo-C.
Institutul Pasteur prepara doua vaccinuri: Parvocan ce conține doua tulpini de parvovirus canin IP99 și tulpina Bb; și vaccinul Parvocine ce conține o tulpina inactivata de parvovirus.
!!!!!!!În caz de apariție a bolii se instituie masuri de carantina, restricții în circulația animalelor receptive, a persoanelor, animalele bolnave, se izolează și se tratează, iar cele clinic sănătoase vor fi imunizate de necesitate, se executa dezinfecția curenta.
